O primire plină de gelozie

Ana și Ani

Cum va fi primită Ani în casa Anei? Cine va fi gentelmen și o va accepta, dar cine va încerca să-și apere teritoriul?

Bine ați venit pe rikiandfriends.ro, singurul site de povești scris de trei căței, un motan și o fată. Fiecare dintre animăluțe are propriul cont pe site pe care își povestește propriile pățanii. Autorii sunt Ana, cățeii RikiPicioruș și Bobi, precum și motanul Thomas.

Post scris de Ana

Continuarea poveștii Ana și Ani

Prietena mea, Lea, care salvează animăluțe, mă rugase să iau un pui de cățel de la ea și să-l duc, seara, târziu, la veterinar pentru că micuța era foarte bolnavă. Pe drum, am hotărât să împărțim același nume, cățelușa și cu mine, dar puțin diferit: eu – Ana, ea –Ani. Veterinarul mi-a spus că Ani avea puține șanse să se facă bine, dar noi încercam tot ce ne stătea în putință să o salvăm.

Bobi și Piciorus
Bobi și Picioruș

-Lăsați-mă în pace! A strigat Ani către Riki, Pici și Bobi care au venit, foarte curioși, să o vadă când am adus-o acasă, învelită în păturică.

Micuța nu avea multă putere, iar curiozitatea celorlalți căței o obosea și mai mult.

-Ana, spune-le să mă lase în pace, mă rugă ea, iar eu l-am dat pe Bobi jos de pe caneapea și l-am împins ușor pe Picioruș care o mirosea insistent.

Riki adulmeca și el cu nasul în aer, din mijlocul sufrageriei, și se uita atent la cățelușă.

-Ana, spuse el, e tare drăguță ! Mie se pare mie sau seamănă cu mine? întrebă el curios.

Am uitat să vă spun că Ani era metis de teckel, adică un mic cârnăcior cu piciorușe, de culoarea lui Riki, dar cu părul scurt, nu lung ca al lui.

-Da, Riki, seamănă cu tine pentru că sunteți aceeași rasă, i-am răspuns.

Riki dădea fericit din coadă.

-Ce frumoasă este! Mă bucur că ai adus-o acasă, Ana. E drăguț să fii cu cineva ca tine…

Picioruș se uită urât la Riki și spuse supărat:

-Adică ce vrei să zici? Bobi și cu mine nu suntem destul de buni pentru tine dacă nu suntem teckeli?

-Chiar așa, se alătură și Bobi protestului. Noi nu suntem destul de buni pentru că suntem corcituri? Uite-te la Pici ce frumușel este, iar eu sunt chiar și mai frumos!

-Bobi, continuă Picioruș întorcându-se către fratele lui, tu ți-ai uitat lungul nasului, cred! Tu ești mai corcitură decât mine cu botul mare și corp mic și…

Discuția devenea neplăcută, așa că i-am oprit pe băieții mei.

Bobi, ca niciodată, foarte gelos

-Ia, terminați cu gogomăniile acestea! Și ce dacă sunteți corcituri? Vă iubesc, cumva, mai puțin? Toți sunteți frumoși și toți sunteți puii mei. Nu contează rasa, v-am explicat asta de atâtea ori. Contează să fii cățel bun.

Ani ne asculta pe toți și nu-i venea să creadă că iscase o asemenea discuție… Le-am spus băieților să își vadă de joacă sau de somn ca să mă pot ocupa de micuță. În primul rând, pentru că era iarnă, Ani avea nevoie de un puloveraș să stea la căldură. M-am uitat printre hăinuțele mai vechi ale băieților, dar nu am găsit nici un hanorac sau pulover destul de mic și nu foarte gros… Ceva de interior.

-Dar nu e nevoie, Ana, îmi spunse cățelușa. Eu stau aici, pe canapea…

-Tu vei dormi cu mine în pat, i-am răspuns, ca să pot auzi cum respiri. Și, dacă te dezvelești, dacă te dai jos din pat, vei ajunge din nou pe podelele reci și degeaba mai faci tratament. Boala nu îți va trece dacă stai în frig… Trebuie să te îmbrac cu ceva… așa cum facem și cu puii de om. Trebuie să-ți găsesc o pijămăluță.

Nu găseam pulover, așa că trebuia să inventez ceva. O șosetă ! Puteam să-i fac un puloveraș dintr-o șosetă. M-am uitat în sertarul meu, dar ale mele sunt mult prea mici… Am cautat o șosetă și în sertarul lui Tony, dar nici una nu era potrivită pentru Ani și mi-a venit o altă idee: aveam un fular roz pe care îl puteam coase în părți pentru picioare și-l puteam tăia ca să fac loc de căpușor. Am luat foarfeca, acul și ața și m-am apucat de cusut. Era trecut de miezul nopții când l-am auzit pe Picioruș mârâind către Bobi:

-Îi face puloveraș roz… Câta deranjul pentru încrezuta asta care nici nu vrea să se joace cu noi.

Picioruș cel răutăcios

-Te-am auzit, Pici, am strigat către el. Vrea să se joace cu voi, dar e foarte bolnavă!

-Și încrezută, mă contrazise Picioruș.

-Da, da, și încrezută! spuse Bobi gelos. Nici mie nu îmi place de ea!

La Picioruș mă așteptam să fie răutăcios, dar Bobi? Bobi e, de obicei, foarte generos…

După ce am terminat de cusut fularul, am îmbrăcat-o pe Ani și era atât de drăguțăăăăă în îmrăcămintea aceasta care semăna mai mult a rochiță decât a pulover sau pijămăluță. Arăta ca o mică prințesă.

-Hrrr, l-am auzit pe Picioruș de după o ușă, potaia asta mică va fi și mai încrezută. Sper că nu stă la noi!

-Și eu sper că nu stă la noi, spuse Bobi, chiar nu îmi place de ea…

Ani era obosită, dar când i-am arătat la oglindă cât de drăguț îi venea rochia, a dat din codiță.

-Cine știe, poate mă voi face bine și o voi putea purta mereu… spuse ea.

Îmi era atât de milă de Ani. Corpul ei mic tușea așa de rău, nasul îi curgea și gâtul o durea… M-am așezat în pat, sub plapumă, și am luat-o în brațe. Îi masam ușor pieptul și gâtul ca să-i stea tusea… din când în când, îi ștergeam nasul cu un șervețel. După câteva minute de masaj pe piept și căldură, Ani a adormit. Tocmai atunci am văzut două perechi de ochi sticlind în întuneric, lângă pat. Erau Pici și Bobi și nu se uitau prea frumos la mine.

În pat cu bebele cel mic.

-Ana, nu e cinstit, spuse Picioruș. Câinii nu au voie în pat. Asta ne spui mereu! Pentru ea ai schimbat regulile?

-Chiar așa, continuă Bobi. Pe mine și pe Pici ne dați afară și, uite-te la voi acum. Până și Tony o iubește pe Ani…

Băieții meu sufereau de gelozie. Singurul care nu spunea nimic și dormea în pătuțul lui, era Riki.

-Pici, Bobi, le-am spus în șoaptă, încetați cu gelozia. Mai sunteți și micinoși pe deasupra! Dormiți în pat în fiecare noapte. E imposibil să ne mișcăm că vă puneți în poziții imposibile. Iar tu, Picioruș, mai și muști de picioare dacă te dăm mai incolo!

-Hrrrr! mârâi Picioruș. Dar…

-Nici un dar, mergeți să dormiți pe canapea.

Bobi vrea neapărat în pat.

Am adormit și eu după ce au plecat băieții cei geloși, dar m-am trezit de mai multe ori să o masez pe Ani ușor pe piept și să-i șterg nasul. De dimineață, puiuțul s-a trezit mai vesel și dând din codiță.

-Ana, cred că mi-e foame, a spus ea…

I-am turnat conținutul unui pliculeț pentru căței într-un castronel și i l-am pus sub nas. Ani a mâncat câteva bucățele de carne și s-a oprit.

-Nu pot mai mult, spuse ea…

-Pot eu, l-am auzit pe Picioruș de după ușă.

-Tu ai crochete, i-am răspuns.

-Dar mă dor dinții, încercă el să mă convingă, numai că eu știu când Picioruș minte și i-am răspuns:

-N-ai decât să pui câteva în apă și să le înmoi, răsfățatule!

Bobi apăru și el de după ușă, se uită la Ani cum stătea în brațele mele cu castronul de mâcare umedă sub botic și lătră:

-Nu-mi place de tine! Chiar nu-mi place! N-o să mă joc niciodată cu tine și sper să pleci cât mai repede de la noi! spunse el răutăcios.

Mie îmi era milă de Ani, dar înțelegeam și gelozia băieților, numai că de la Bobi nu mă așteptam deloc la o asemenea primire. El este foarte prietenos și a avut mereu grijă de puii pe care i-am adus acasă. Ce se petrecea acum cu el? Cum mă gândeam eu la toate acestea aud un zgomot neplăcut:

Nici Thomas nu o iubește pe Ani….

-Miaaaaaaaaauuuuu! Ptiuuuuu! Ce șobolan are Ana în brațe!

Era Thomas. Uitasem de Thomas… cotoiul umblă noaptea prin cartier și vine dimineața acasă, așa că nu știa de Ani. Offff! Cum puteam să fac ca Ani să depășească boala, iar băieții să nu mai fie atât de geloși? Ani mâncase de dimineață, dar destul de puțin, iar veterinarul spunea că urmează cam 2-3 zile extrem de grele. Dacă nu începea să mânânce mai mult, nu avea șanse să se facă bine. Ce puteam face? Ce mai puteam face eu?

Citește urmarea aici

Post scris de Ana

Ana este jurnalistă și scriitoare, autoarea cărții de copii  Aventurile lui Riki, nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copiila Gala Bun de Tipar-2014, principala competiție literară a industriei românești de carte. 

Alături de Ana, pe acest blog mai scriu cățeii RikiPici, Bobi și motanul Thomas.

CUMPARĂ AICI Aventurile lui Riki direct de la autoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *